Intre vocatie si hobby

Intre vocatie si hobby

Dec 22
Intre vocatie si hobby

„A hobby a day keeps the doldrums away.” 

Phyllis McGinley

 

 

Ca-i spunem vocatie, chemare, rost in viata sau menire, in general suntem de acord ca o viata traita sub semnul unei idei calauzitoare sporeste calitatea existentei noastre. Personal imi place sa folosesc sintagma „a fi in proiect”, mi se pare mai cuprinzatoare. Desi am mai scris despre acest subiect, il readuc in discutie deoarece simt nevoia unor precizari. Sa-ti afli menirea nu inseamna ca viata se desparte in doua etape,  precum in pozele before si after cu persoane obeze aflate la dieta. Sa nu va imaginati ca aveti parte de vreun big bang mental si ce a fost inainte este de blamat iar ce va urma este de pus in rama.

O simpla cautare pe internet dupa „how to discover my life purpose” a returnat peste 4,000,000,000 rezultate in mai putin de o secunda. Printre acestea se afla si multe recomandari sau sugestii care sa ne spijine in aflarea rostului nostru in lume. In timp ce unele afirma posibilitatea obtinerii unui rezultat in numai 20 min., altele invita la un proces introspectiv profund si de durata sau ne indeamna sa abordam situatia in 7 pasi s.a.m.d. Sa nu uitam nici consilierea personala, precum coachingul, unde veti fi ghidat de un specialist. Personal, nu indraznesc sa fac nici o recomandare pentru ca 1) nu le-am incercat pe toate astfel incat sa vorbesc in cunostinta de cauza,    2) sunt atat de multe variabile in discutie incat nu vad fezabilitate unei comparatii – ce este de folos unuia, posibil ca altuia sa-i fie total nepotrivit – si 3) in opinia mea, modul de actiune este mai putin important.

Oricum, daca va decideti in privinta vreunei metode va pot da numai cateva sfaturi generale. Astfel, este util sa procedati intr-o maniera cat mai potrivita voua si fara asteptari prea mari, in special daca sunteti la inceput. Posibil ca urmand maniera celor 20 min. propusa de Steve Pavlina sa va aflati rostul in lume, dar la fel de bine este posibil ca in loc de 20 min. sa aveti  nevoie de doua zile sau chiar 20, asa ca nu luati aceste lucruri literal! Depinde foarte mult de cat de deschisi sunteti si de cat de aproape sau de departe va gasiti in identificarea a ceea ce se cheama a fi menirea voastra in viata. De asemenea, este posibil ca o metoda sa va aduca mai aproape de ceea ce vreti sa aflati, in timp ce alta doar sa va ajute intr-un proces de reglaj fin a ceea ce cunoasteti deja. Concluzionand, este util sa aveti mintea cat mai deschisa, sa incercati ceea ce credeti voi ca vi se potriveste, sa nu va asteptati la rezultate imediate si sa aveti rabdare.

In mod obisnuit de-a lungul unei zile sunt cateva activitati care ii fac pe oameni sa se simta fericiti: atunci cand socializeaza, cand isi petrec timpul liber in mod activ si cand mananca. Dintre acestea trei, petrecerea activa a timpului liber ofera cea mai buna experienta in ansamblu, atunci cand implica activitati legate de sport sau hobby-uri. Acest tip de fericire este puternic deoarece este experimentat de noi, luand nastere din vointa noastra si depinde mai putin de factori externi (ca de pilda cand stam si privim un rasarit de soare). Pe de alta parte, un nivel scazut de fericire este intalnit cand muncim acasa sau la serviciu.

De ce este importanta ideea de mai sus? Sa presupunem acum ca va aflati in situatia in care nu v-ati gasit inca menirea in viata si va doriti acest lucru. Astfel, in loc sa ganditi in termeni de „inainte” si „dupa” si sa cautati cu disperare o metoda care sa va lamureasca, va puteti imbogati experienta, si da sansa acestui lucru sa se intample, sub forma unor activitati de timp liber, hobby-uri. Si nu, hobby nu inseamna doar „filme si calatorii” sau facebook! Hobby inseamna pasiune pentru ceva. Radacina cuvantului scoala vine din grecescul scholea care desemna „timp liber” deoarece, in opinia grecilor antici, timpul liber era destinat studiului, dezvoltarii personale, cunoasterii de sine. In zilele noastre, timpul liber inglobeaza trei tipuri de activitati din care numai una este mai apropiata de conceptia grecilor: 1) consumul media, adica televizor si internet, 2) conversatia, barfa, chit chat, small talk si 3) hobby ca modalitate activa de petrecere a timpului liber, ca de pilda sport, activitati artistice sau oricare alte deprinderi mestesugaresti. Primele doua modalitati se caracterizeaza printr-o atitudine pasiva si concentrare mentala scazuta (sau deloc) din partea noastra, numai a treia solicitandu-ne mental si fizic. Ca urmare, secretul descoperirii vocatiei nu se afla in metoda aleasa, ci mai degraba in ceea ce faceti cu timpul vostru liber atunci cand va aflati „intre metode”.

Legat de hobby-uri, este foarte posibil sa intalniti si activitati la care veti renunta in mod firesc in timp ce de pe urma altora veti pastra doar unele deprinderi. Ca atare,  daca va aflati in situatia in care sa va placa unul sau mai multe lucruri, bucurati-va de ele asa cum sunt, fara sa va comparati cu alte persoane (mai putin daca este o persoana care va inspira) sau cu situatii ideale de viata. Si eu simteam uneori o oarecare invidie fata de cei care stiusera inca din tinerete ce vroiau sa faca in viata si aveam sentimente de vinovatie ca mi-a lipsit aceasta calitate. Chiar daca sunt momente in care veti pleca la drum cu o idee in minte, nu este sfarsitul lumii ca dupa o vreme sa vedeti ca nu mai este ceea ce ati sperat sa sa fie. Renuntati si lasati loc altor ocazii sa ia nastere. Viata este totalitatea zilelor traite iar a trai inseamna experiente nascute din ceea ce gandim, facem ori simtim. Continutul acestor experiente este ceea ce ne conditioneaza calitatea vietii.

Poate ca nu vom fi in stare sa sustinem „ca am muncit in fiecare clipa a vietii mele, sau as putea afirma la fel de just ca nu am muncit deloc”, asa cum o fac cei care castiga premiul Nobel, dar putem duce o viata „scolita” daca ne folosim timpul liber in mod rational .

 Foto: Lucian Chipuc

 

3 comentarii

  1. Mi-a placut postul asta,l-as pune pe frigider ;) poate unde chiar mi se potriveste in momentul asta cel putin.

  2. Hahaha .Da,ma intrebam chiar cate hobbiuri poti avea, da’ cred ca unele sunt legate intre ele sau unul provoaca pe altul,dezvolta orizontul creativ adica ;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge