„Simt, deci exist”

„Simt, deci exist”

Jan 24

Trairile emotionale au un rol important in supravietuirea noastra ca specie si in implinirea la maxim a potentialului uman. Jon Elster, autorul cartii The Alchemies of the Mind (Cambridge University Press, 1999, pp. 403 – 404), spune ca „emotiile conteaza deoarece daca nu le-am avea nimic nu ar mai conta. Fiinte lipsite de emotii nu ar avea un motiv pentru care sa traiasca si, la fel, nu ar avea un motiv pentru care sa se sinucida. Emotiile sunt esenta vieții… Emotiile sunt cel mai bun liant in relatiile noastre cu cei din jur…  In mod obiectiv, emotiile sunt importante deoarece multe forme ale comportamentului uman ar fi de neinteles daca nu le-am privi prin prisma emotiilor.” Desi sunt o forta atat de puternica, de multe ori nu le dam atentie, neglijandu-le ori negandu-le importanta, refuzand sa le intelegm. Astfel, bazandu-ne exclusiv pe ratiune (asa cum credem in mod fals ca o facem), ajungem sa avem comportamente care nu se suprapun cu ceea ce simtim.

Dualismul ratiune/emotie are in spate o istorie veche pana in antichitate: Platon, impreuna cu concitadinii lui atenieni, ii considerau pe ionieni ca fiind preocupati mai degraba de natura aparenta a lucrurilor, in timp ce atenienii se vedeau pe ei ca fiind adeptii unei atitudini rationale, ceea ce insemna, in mod implict, ca le erau superiori celorlalti. Lucrurile s-au adancit si mai mult atunci cand filosoful francez Rene Descartes (1596 – 1650) a pus bazele principiului liniaritatii logice, cunoasterea insemnand verificarea fiecarui element in parte, asumanandu-ne ca nimic nu este adevarat de la sine. De aici si ideea singurului lucru pe care il stim cu certitudine, respectiv cogito ergo sum, „gandesc deci exist”. Pentru rationalisti cunoasterea este un proces logic format dintr-un sir de idei care se asaza una peste alta. Rationalismul si empirismul au fost notiunile care au stat la baza Iluminismului iar de aici pana la scindarea stiinta versus arta nu a mai fost decat un pas, distinctie care opereaza si in ziua de azi. In concluzie, stiintele sunt asociate cu adevarul si faptele, in timp ce artele inseamna sentimente si exprimare de sine. Mai mult, aceasta separatie este prezenta si in educatie, majoritatea dintre noi fiind crescuti si educati sub umbrela ideologiei dominante a rationalismului si obiectivitatii. Din aceasta cauza ajungem sa traim o contradictie: dorim implinirea la maxim a potentialului nostru uman dar minimizam elemente importante care ne definesc, ca de pilda emotiile.

Ce se intampla atunci cand anulam ceea ce simtim si credem ca ne ghidam in viata numai dupa ratiune (ceea ce oricum este fals deoarece nu exista decizii pur rationale, lipsite de emotii)? In primul rand, blocam procesul cunoasterii de sine si acceptarea neconditionata a propriei persoane. In al doilea rand, ne este dificil sa comunicam si sa-i acceptam pe cei din jurul nostru. Si nu in ultimul rand, stopam dezvoltarea personala si profesionala.

Fiind educati in spiritul rationalismului, si asociind adevarul cu faptele, consideram ca numai propriile sentimente si ganduri sunt adevarate (pentru ca noi suntem cei care le traim!) si deducem ce simt ori ce gandesc ceilalti. Banuim ca si ei la randul lor au ganduri, idei si emotii, dar tocmai pentru ca e ceva ce credem si nu-i evident si palpabil, nu le dam atentia pe care o dam  trairilor proprii. Doar le urmarim comportamentul. Aceasta abordare nu face decat sa intareasca sentimentul de unicitate pe care il avem ca indivizi, mai ales in privinta emotiilor si a sentimentelor. Deoarece aceste procese sunt simtite doar de noi in timp ce trairile celorlati sunt deduse din comportament, avem impresia ca intensitatea lor nu este atat de puternica in comparatie cu a noastra. Si nu numai atat, ne asteptam ca ei sa-si dea seama  de ceea ce simtim chiar si in conditiile in care nici noi la randul nostru nu stim ce simt ceilalti. Desigur ca-i putem intreba cum se simt atunci cand vrem sa stim mai multe, dar ar fi prea simplu! De aceea preferam sa ne insusim metode care de care mai stupide, ca sa facem ceea ce se cheama rapport: repeta numele pisicii de cel putin doua ori in timpul discutiei sau comporta-te ca o maimuta si imita-i miscarile. In schimb nici o vorba despre compasiune si atentie binevoitoare fata de celalalt.

Mai departe, tocmai pentru ca suntem preocupati de fapte si le asociem cu adevarul, punem sentimentele pe un loc secund in viata noastra fara sa le dam importanta cuvenita, fara sa ne interogam in privinta lor. Neinterogarea sau neacceptarea in totalitate a ceea ce simtim face sa purtam cu noi niste zone emotionale necunoscute, ca un fel de „pete oarbe”. Nu vrem sa intram acolo ori ne mintim in privinta existentei lor de teama ca vom fi raniti daca o vom face. Aceasta atitudine blocheaza cunoasterea si acceptarea neconditionata de sine. Ascunzandu-le, obtinem placere  pe termen scurt – pentru ca evitam suferinta data de cunoastere –, dar pe termen lung nu ne dam sansa sa ajungem la miezul problemei si la solutionarea ei intr-o maniera sanatoasa. Un alt efect negativ al acestei atitudini este o imagine de sine falsa. Nefiind conectati emotional proiectam in afara o imagine conflictuala, in dezacord cu ceea ce simtim (asa cum cred eu despre mine ca sunt cool si inteligent, desi simt ceva usor diferit!). Desigur ca introspectia ar putea fi o rezolvare, dar putem apela oricand la ajutor specializat atunci cand lucrurile ne scapa de sub control si nu reusim sa le administram cu nici un chip.

Si in ultima instanta, asa cum afirma Ken Robinson in cartea O lume iesita din minti (Ed. Publica, Bucuresti, 2011), negarea sensibilitatii duce le reprimarea creativitatii. Fiind educati sub ideologia rationalismului avem impresia ca doar artistii sunt caracterizati de creativitate, celorlalti fiindu-le indeajuns procesele intelectuale care tin exclusiv de IQ. In realitate, o atitudine creativa include mai multe zone ale constiintei umane care sunt responsabile atat de deprinderi practice, cat si de imaginatie si sentimente. Este un proces care are loc in arii aflate dincolo de nivelul constient iar acest lucru este valabil atat in muzica, cat si in inginerie de exemplu. Creativitatea exprimata cu ajutorul procesului artistic da forma si sens vietii sentimentului, il armonizeaza. Pentru a ne descoperi in intregime, inclusiv latura creativa, avem nevoie atat de ajutorul sentimentelor, cat si al ratiunii. Sensibilitatea este o caracteristica esentiala in dezvoltarea calitatilor personale si este necesar sa-i dam atentia cuvenita ca sa putem deveni indivizi naturali.

In incheiere, Robert Witkin l-a completat foarte bine pe Descartes atunci cand a spus ca „Simt, deci exist” este un punct de plecare indeajuns de temeinic. Asa cum ratiunea ne insoteste in fiecare zi din viata, fiind umbra constiintei noastre, o prezenta la fel de statornica au o si sentimentele.