Despre mimarea autenticitatii

Despre mimarea autenticitatii

Jan 16

Un guest post scris de Iulia Bertea care ne sfatuieste in randurile de mai jos cum sa ne construim brand-ul personal intr-un mod durabil si autentic.

Uneori, cand citesc anumite materiale de dezvoltare personala, imi vine in minte intrebarea care se pune la americani de Halloween, cand copiii colinda din casa in casa, imbracati in costume horror: „Trick or treat?”. Cu alte cuvinte, ma uit la sfaturile date de specialisti si ma intreb daca acestea sunt o tratatie (ceva bun) sau o pacaleala si, mai ales, daca oamenii inteleg diferenta.

Observ tot mai des inclinatia nu doar de a utiliza scurtaturile in dezvoltarea personala, ci de a apela de-a dreptul la inselatorie si manipulare. De exemplu, am citit un articol dedicat celor care isi cauta un loc de munca – un interviu cu un trainer despre limbajul hipnotic. Ideea de baza era sa folosesti anumite cuvinte si conexiuni fals logice care sa influenteze in mod subtil subconstientul recrutorului, in favoarea ta. Iata cateva fraze pe care le propunea trainerul: “Nu trebuie sa va ganditi ca as putea fi cel mai bun candidat datorita CV-ului meu, mai bine discutam de experienta pe care o am”, “Ma intreb ce v-ar determina sa ma considerati candidatul cel mai potrivit”, “Eu am venit bucuros la acest interviu mai ales ca dumneavoastra doriti sa faceti cea mai buna alegere”.

Am ridicat o spranceana, apoi pe ambele, intrebandu-ma cat de natural suna o asemenea afirmatie-slash-negatie trantita in mijlocul unei conversatii (ex. “nu trebuie sa va ganditi ca as putea fi cel mai bun candidat”)? Cate ore iti ia sa memorezi o astfel de fraza complicata si apoi sa o redai fara sa schimbi vreun cuvant, pentru ca altfel se prabuseste toata cosmelia? Cat de ridicol pari cand ceea ce spui este contrazis de limbajul trupului care iti tradeaza falsitatea sau nesiguranta? Si, in special, cata simpatie va avea pentru tine un recrutor experimentat care se prinde ca incerci sa-l manipulezi?

Am identificat aceeasi tendinta si in privinta cursurilor de NLP. Programarea Neuro-Lingvistica este un model care incearca sa explice comportamentul uman si sa detecteze cele mai bune strategii de succes, studiind pattern-urile (sau „programele”) create prin interactiunea dintre creier („neuro”), limbaj („lingvistic”) si trup. Din pacate, multi “experti” aleg sa prezinte NLP ca pe un set de tehnici de manipulare, cu precadere in doua arii de maxim interes uman: relatiile de dragoste si vanzarile. Astfel, ti se promite ca orice femeie iti va cadea la picioare, indiferent cat de putin atragator esti din punct de vedere fizic si intelectual, si ca orice client va intra in transa si isi va goli instant portofelul si cardul in favoarea ta.

Pentru asta, esti invatat sa faci rapport, adica sa copiezi postura si gestica persoanelor cu care vorbesti pentru a intra pe aceeasi lungime de unda; sa folosesti intrebari succesive la care raspunsul este da (“Va doriti calitate?”, “Doriti sa faceti economii?”), strecurand la urma intrebarea care te intereseaza de fapt (“Vreti sa cumparati produsul meu?”), in ideea ca, daca omul a raspuns de mai multe ori da, are tendinta sa continue tot cu da; sa folosesti si in loc de dar pentru a nu lasa impresia ca iti contrazici partenerul de discutie etc.

Nimeni nu isi pune problema ca aceste tactici nu sunt cinstite si morale. De asemenea, prin astfel de tips & tricks, oamenii sunt incurajati sa caute calea cea mai usoara, care nu presupune efort, pentru a-si atinge obiectivele. Asa cum spunea cineva: “Ne intalnim adesea cu oportunitatea, dar nu o recunoastem deoarece este imbracata in salopeta si seamana cu munca”. Cu alte cuvinte, de ce sa cucerim o femeie prin bune maniere sau un client printr-un raport corect calitate/pret, cand putem sa-i pacalim, sa-i hipnotizam, sa le luam mintile?

Chiar si spoturile publicitare promoveaza acest comportament: barbatul care devine mai destept (a se citi “isi fraiereste iubita”) dupa ce bea nu stiu ce marca de cafea, angajatul de la IT care se duce sa repare faxul desi compania nu mai are fax de mult timp (dar el are chef sa manance covrigi), studentii care isi pacalesc profesorii cu ajutorul telefonului mobil s.a.m.d.

Subtil, aceasta mentalitate se infiltreaza si in viata de zi cu zi: stii ca ai de tinut o prezentare in fata colegilor, dar nu te pregatesti, bazandu-te ca te descurci tu, doar esti baiat destept; stii ca la interviul de recrutare ti se va pune faimoasa si stupida intrebare “Unde te vezi peste 5 ani?” si totusi nu incerci sa alcatuiesti de acasa un raspuns, multumindu-te sa balbai ceva improvizat la fata locului si apoi sa tuni si sa fulgeri ca recruterii sunt nesimtiti; mai bine cumperi o lucrare de master de pe Internet decat sa o scrii tu, deoarece asta iti fura din timpul de club si socializat pe facebook… si tot asa.

Ceea ce nu inteleg adeptii scurtaturilor si manipularilor este ca, atunci cand incerci sa-i pacalesti pe ceilalti, de fapt te pacalesti pe tine insuti. Nu iti permiti sa evoluezi, sa te imbunatatesti, sa devii o versiune superioara a ta. Chiar si cand reusesti sa obtii un anume succes pe baza inselaciunii, de fapt te arunci singur intr-o capcana. De exemplu, daca minti la interviu si treci de filtrul unui recrutor neatent sau neexperimentat, nu o sa faci fata cerintelor ulterior cand vei fi pe post.

De aceea, sfatul meu este ca, in loc sa-ti consumi energia incercand sa-ti protejezi falsa identitate, sa o investesti in a deveni cu adevarat persoana care vrei sa fii. Daca esti specialist in meseria ta nu ai nevoie sa inveti pe dinafara fraze “hipnotice” ca sa impresionezi lumea. Trucurile de comunicare, relationare si branding personal ar trebui sa fie doar cireasa de pe tort, acel ceva in plus care iti creeaza un avantaj competitiv, si nu o spoiala, o masca extrem de usor de dat la o parte.

Intrebarea se pune, insa: Esti dispus sa depui munca necesara pentru a deveni un om atragator pentru sexul opus, pentru clienti sau pentru angajatori? Sau vrei sa fii un… pacalici?

Va invit sa cititi si alte articole scrise de Iulia Bertea care pot fi gasite pe blogul ei: Cum sa gandesti ca sa te deosebesti.

Fotografia ii apartine lui Hakan Ildiri.