Mecanica cuantica si impermanenta

Mecanica cuantica si impermanenta

Jan 12

“Death is one moment, and life is so many of them”

Tennessee Williams

 

Ma intrebam zilele trecute, daca as avea oportunitatea sa tin un training sau un workshop unde sa le vorbesc oamenilor, ce subiect as alege? Incercand sa raspund la aceasta intrebare am ajuns la articolul de mai jos cu mentiunea ca nu se vrea a fi cuprinzator.

Cu siguranta ca o tema de lucru ar fi ideea ca universul este alcatuit din procese, si nu din obiecte, principiu de baza al mecanicii cuantice. De ce as vorbi despre asta? Deoarece d.p.m.d.v. intelegerea acestei idei i-ar ajuta pe oameni sa-si dea seama de ce unele lucruri se intampla asa cum se intampla, de ce nu exista miracole, imposibilitatea de a controla orice, insemnatatea experientei in viata si multe altele.

Am sa lamuresc acest principiu folosind descrierea facuta de Lee Smolin in cartea al carei autor este: Spatiu, timp, univers (Editura Humanitas, Bucuresti, 2002). Se spune ca filmele sunt facute din imagini statice si ca iluzia de miscare ne este data de insiruirea fotografiilor respective. In realitate este un neadevar deoarece lumea nu este niciodata statica, ea aflandu-se tot timpul in miscare. Fotografia doar creeaza iluzia unui moment static, fiind la randul ei supusa schimbarii, facand parte dintr-un proces: de-a lungul timpului imaginea isi va pierde o serie de atribute datorita proceselor chimice care au loc in mod neintrerupt iar intr-un final se va distruge. Astfel, realitatea unui film, acea poveste plina de viata nascuta din miscare si schimbare, este re-creata dintr-un sir de iluzii, si nu invers.

Dincolo de aspectul artisitic, sentimentul ca timpul sta in loc poate fi un alt motiv care-i atrage pe oameni sa achizitioneze ori sa admire lucrari de pictura ori sculputura. Cu toate astea, indiferent de cat de talentat este artistul sau de materialul folosit, orice lucrare de arta este supusa schimbarii si transformarii, ceea ce inseamna ca in ultima instanta nu este un obiect, ci un proces. Singurul lucru care face diferenta in acest caz este durata de timp in care acest proces se petrece si in care transformarile sunt mai mult sau mai putin vizibile. Altfel spus, nu se pune problema daca exista obiecte sau procese, exista numai procese dar care se desfasoara intr-un interval de timp mai lung sau mai scurt. Atunci cand un agent imobiliar vrea sa va vanda „o casa pentru o viata”, intrebati-l „la a cui viata se refera: a dvs. sau a casei?”. In concluzie, lumea alcatuita din obiecte este o iluzie, in spatele careia gasim o istorie a proceselor care se afla intr-o desfasurare continua, miscarea si schimbarea fiind doua atribute esentiale. Asta ne determina sa spunem ca ceea ce este, exista doar intr-un mod limitat si relativ in timp.

In continuare, aceste procese sunt formate la randul lor din evenimente, eveniment definit ca fiind cea mai mica parte a unui proces, numindu-l astfel unitate de schimbare. Continuand rationamentul, inseamna ca lumea in care traim este alcatuita dintr-o inlatuirea neintrerupta de evenimente, idee care sustine o insusire inerenta a acestui univers, respectiv schimbarea. Si cum ceea ce este nu poate exista doar prin sine deoarece ar contrazice tot acest rationament, relatia acestor evenimente se desfasoare sub raportul cauzalitatii: un eveniment este rezultatul mai multor cauze si la randul lui este cauza producerii altor evenimente de mai tarziu si tot asa mai departe. In incheiere, universul in care traim este definit de doua trasaturi proprii: una dintre ele este timpul (toata aceasta insiruire de evenimente se intampla in timp) iar cealalta este schimbarea (deoarece se compune din procese a caror unitate de schimbare este evenimentul).

Ca o fac constient sau nu, acesta este si samburele de adevar care se ascunde in multele discursuri ori carti motivationale care spun ca destinul se formeaza in acele momente in care luati decizii pe care mai apoi le duceti la indeplinire prin actiune. Evenimentele care formeaza un univers controlat de cauzalitate poarta cu ele biti de informatie pe care o aduc din trecut si o duc mai departe in viitor. Mai mult, cea mai mare parte din povestea universului nostru este povestea relatiilor cauzale dintre evenimentele sale. Cunoasterea acestui mecanism ne-ar ajuta sa intelegem de ce fiecare lucru pe care il facem azi ne poate influenta viata intr-un mod mai mult sau mai putin benefic, dar numai in functie de timpul la care ne raportam.

A doua tema de discutie si in stransa legatura cu prima, este conceptul de impermanenta, idee fundamentala in intelepciunea budista, una dintre cele trei caracteristici de baza ale existentei: anicca (impermanenta), anatta (lipsa ego-ului) si dukkha (suferinta). Despre caracterul nepermanent al realitatii fizice am mai scris pe scurt si aici dar sunt de parere ca este un subiect care trebuie aprofundat. Oricum, materialul ar trebui dezvoltat impreuna cu celelalte doua principii si nu separat, dar deocamadata il voi prezenta asa din motive de spatiu. Pe scurt, inca de acum 2500 de ani Buddha a afirmat ca nimic nu este permanent, ca orice lucru care se naste ajunge la maturitate dupa care se stinge. Chiar si acele lucruri care par a fi permanente si neschimbatoare (precum muntii) se afla intr-o stare continua de schimbare (vezi ideea de mai devreme).

Consider ca aceste concept este important deoarece de cele mai multe ori principala emotie dupa care ne ghidam actiunile este frica, teama: teama de moarte, teama de a fi un nimeni, teama de a nu fi acceptat(a), teama de a nu fi iubit(a), teama de a nu avea indeajuns (bani, avutie etc.)  a.i. ne aflam in situatia in care actiunile noastre au ca ultim scop eliminarea fricii. Ne disimulam teama achizitionand lucruri care tin „o viata”, ne implicam in relatii intime in speranta ca am gasit dragostea eterna ori ne angajam in lupte a caror victorie ne da iluzia ca suntem cineva. Cu toate astea sentimentul de teama persista, ba mai mult, devine si mai puternic deoarece orice am face, adanc, inauntrul nostru, stim ca nimic nu va dura vesnic. Atata vreme cat urmarim sa rezistam unui adevar evident, acesta este si mai puternic.  Solutia este sa acceptam ca orice lucru, inclusiv noi insine, este supus pieirii. Asta nu inseamna sa renuntam la tot, ci doar sa constientizam si sa ne asumam aceasta lipsa de permanenta.

In incheiere, va sugerez sa retineti aceste doua idei: universul este format din procese, si nu din obiecte, si o trasatura definitorie a existentei este impermanenta.

Tot legat de schimbare, si aici: Rezist, deci ma schimb

Foto: Lucian Chipuc