Dag Hammarskjold

Citeam zilele trecute un articol a carui scurta poveste descria transformarea unei persoane, la scurt timp dupa casatorie, din iubita, in nevasta. Lasand deoparte ideea conform careia cele doua notiuni s-ar exclude (iubita si nevasta) – sunt convins ca a fost folosita pentru o mai buna expresivitatea narativa – ne concentram numai pe intamplare. Pe scurt, personajul nostru se marita cu cel pe care il iubeste si dupa o vreme realizeaza ca lucrurile nu mai sunt asa cum erau inainte de casatorie, atat de o parte, cat si de cealalta: mai multe responsabilitati decat inainte, dar care sunt ocolite, asteptari neimplinite, lipsa de atentie fata de propria persoana (incepand cu aspectul fizic si terminand cu neglijarea vietii sexuale) si defectele sotului care brusc erau atat vizibile de parca era altcineva. Evident ca punctul final este despartirea.

Ma indoiesc ca este o poveste noua si neauzita, posibil ca unii dintre noi s-o fi trait-o chiar pe propria piele. Sigur ca este trist cand lucrurile au un asa deznodamant, dar poate ne-ar fi mai util sa intelegem astfel de situatii ca sa le putem evita pe viitor. Spuneam intr-o insemnare de anul trecut ca atunci cand traim fara sa cautam sa intelegem ceea ce ne particularizeaza, sfarsim prin a impartasi valorile si convingerile unui context social dat. Ca atare, atingerea unor obiective precum obtinerea unui job unde se castiga bine, a unei case, familii si copii, economii si mai apoi o batranete linistita, devin prioritatile vietii noastre. Intr-un articol aflat aici explicam mai in detaliu mecanismele care ne fac sa credem si sa promovam aceste convingeri.

Nu consider o astfel de viata ca fiind in totalitate o alegere gresita si cu siguranta ca este potrivita multor persoane. Doar ca nu toti suntem la fel si este tragic – atat pentru noi, cat si pentru cei din jurul nostru – sa urmarim indeplinirea unor obiective pentru care nu simtim nici o afinitate. Ajungem astfel sa ducem o viata in care mai important este „sa avem” decat „sa fim”, in care eticheta „om normal” are pretentia ca marcheaza clar si fara echivoc diferentele existente in comparatie cu cele ale unui „om anormal”. Nu are importanta daca acest lucru include si situatia, de altfel foarte fireasca si naturala, a unei persoane care se simte bine singura si fara un partener stabil sau care, pur si simplu, accepta si intelege ca nu este musai sa fie compatibila cu oricine, doar din dorinta de a fi intr-o relatie de cuplu. In astfel de cazuri ne grabim sa o etichetam ca fiind egoista, anormala, bisexual(a), trisexual(a) s.a.m.d. Este adevarat ca o casnicie implinita este frumosa si minunata, dar cine spune ca nu putem trai singuri? Cine zice ca este musai ca lucrurile sa se intample numai asa? In schimb, consideram ca este normal ca din dorinta de a fi cu orice pret cu cineva, sa adoptam diverse tactici si strategii, una mai falsa decat alta, lipsite de un interes real si onest pentru persoana de langa noi: de la cum zambesti si dai din coada, pana la maimutareala in care imiti cu atentie pozitia corpului celuialalt sau intrebarile nascute chipurile dintr-o curiozitate autentica, dar care, in realitate, nu sunt decat un soi de evaluare (si care credeti-ma, te face sa te simti foarte neplacut!). Si astea toate pentru ce? In numele iubirii! Suntem oameni si avem aceasta slabiciune numita iubire: fake it, till you make it.

Si asa cum sub masca unei conduite juste, uneori se ascunde un ego prapadit, de aceasta data, sub masca unei iubiri pure si neintinate, cu copii ca din filme alergand pe o pajiste verde aflata langa o casa in fata careia se afla parcata o masina de familie, si o sotie iubitoare alaturea, se ascunde una dintre cele mai profunde, apasatoare si cumplite temeri ale noastre: frica de singuratate. Si cu cat mai adanca este teama, cu atat mai inaltator este sentimentul care o mascheaza! Astfel, in loc sa-i vedem pe cei din jurul nostru ca fiind oameni, ii privim mai degraba ca pe niste obiecte, niste instrumente care ne sunt de folos in atingerea unor scopuri si implinirea unor nevoi, fie ele fizice ori emotionale. Mai apoi, ne minunam de cat de mult s-au schimbat lucrurile dupa casatorie sau dupa nasterea unui copil si ne intrebam ce s-a intamplat, ce a cauzat aceasta schimbare. In realitate nu este nimic iesit din comun: satisfacerea unei nevoi duce la satietate, ca atunci cand ne este foame si alergam disperati sa mancam ceva dupa care cu greu ne mai ridicam de la masa. Nu poti avea un sentiment real de iubire pentru persoana de langa tine, atata timp cat este nascut din frica!

Am citit de curand o invatatura care spunea ca o femeie isi intreaba mama cum sa faca sa-si gaseasca barbatul potrivit iar mama ii spune sa uite de acest lucru si mai degraba sa urmareasca sa fie femeia potrivita. Cu alte cuvinte, nu cauta sa te definesti prin ceea ce se afla in afara ta, cauta sa te definesti prin ceea ce se afla inauntrul tau, in autenticul din tine. In opinia mea, nimic nu este mai atragator decat o persoana cu o personalitate frumoasa si armonioasa care accepta si intelege ca cel mai bun lucru pe care il poate face in viata este sa traiasca pur si simplu.

Pe de alta parte, tot viata este aceea care a dovedit-o de multe ori ca „normalul” dupa care am alergat si pe care l-am urmarit cu atata pasiune si ardoare, nu este nici pe departe fericirea la care am visat si sperat. Si singurul lucru care a fost alaturi de noi in acele momente si ne-a scos la suprafata, a fost „anormalul” pe care l-am tinut ascuns si adanc ingropat in noi, dar care ne face sa fim atat de umani!

proverb Zen

Nu mi-am dorit niciodata sa fiu fericit ori sa fac un scop din cautarea fericirii. De asemenea, nu am cautat sa definesc acest sentiment sau sa-i gasesc vreo explicatie, fie ea mai mult ori mai putin secreta. In schimb, am avut parte de o experienta pe care desi am uitat-o dupa o vreme, atunci cand mi-am reamintit-o mi-a deschis ochii si m-a facut sa inteleg anumite lucruri.

Se intampla in 2006, lucram pentru o agentie de publicitate din Serbia si coordonam activitatile de publicitate ale unui client pentru tarile fostei Iugoslavii, plus Albania. Clientul local era de origine croata si avea sediul in Zagreb, in timp ce agentia se afla in Belgrad. Relatia era extrem de tensionata, contul avea un buget impresionant si, dincolo de cerintele profesionale, impartaseam cu bucurie in suflet traditioanala prietenie sarbo – croata ori sarbo – slovena. A fost o perioada de aproape un an in care singurul lucru pe care il aveam in minte era numai munca, sub toate aspectele ei: cum vorbesc, cum raspund la mesaje, ce costuri dau, cum fac sa respect termenele de livarare ale proiectelor ori modificarile cerute s.a. Si un fluture daca zbura mai stramb in Belgrad, se simtea in Zagreb. Zi de zi, ora de ora, tot timpul, numai la asta ma gandeam. A fost pentru prima data in viata mea cand am fost nevoit sa iau somnifere ca sa pot dormi.

Nu-mi doream decat un singur lucru, sa se sfarseasca mai repede termenul prevazut in contract si sa-mi fac bagajele. Si a sosit. Era cam cu doua saptamani inainte de plecare, venise cineva care sa ma inlocuiasca si caruia ii predasem toate proiectele, drept pentru care implicarea mea era foarte scazuta. In aceeasi perioada aveam si un blog foto caruia vroiam sa-i modific tema. Imi amintesc ca ma bagasem in niste chestii care imi erau cu totul si cu totul noi dar care imi placeau foarte mult. Era intr-o zi de sambata dimineata, seara statusem pana tarziu lucrand la blog, iar cand m-am trezit primele ganduri care mi-au venit in minte erau legate de modificarile facute de cu seara si nicidecum de munca. Diferenta a fost atat de puternica incat a fost ca un soc, aveam sentimentul ca traiesc din nou, ca mi-am recapatat viata. In acel moment ma simteam fericit! Mai apoi m-am intors in tara si dupa o vreme mi-am reluat activitatea in Romania iar clipa respectiva mi-a disparut din minte.

Cativa ani mai tarziu, aflandu-ma din nou sub influenta unor ganduri care imi dadeau o stare neplacuta, am luat initiativa si am inceput sa fiu cu mult mai activ in privinta modului in care ma simt, sa inteleg ce se intampla si ce pot sa fac. Prin urmare, in timp am ajuns la concluzia ca pentru mine o stare de mutumire ori fericire inseamna ca mintea sa-mi fie populata de cat mai multe ganduri care fac sa ma simt bine si cat mai putine care fac sa ma simt neplacut. Cat mai multe ganduri cu „plus” si cat mai putine cu „minus”. Nu as putea sa spun un raport in procente si nu cred ca asta-i ideea. Ce urmaresc este sa diminuez prezenta gandurilor negative si ca atare trebuie sa fiu foarte cinstit fata de mine: atunci cand se intampla sa ma simt prost din pricina unei situatii ori a unei intamplari, recunosc acest lucru astfel incat sa fiu constient de el, sa-i inteleg cauza si sa-l schimb. Tocmai de aceea sustin ideea existentei unui echilibru intre ratiune si emotie si nu sunt de acord cu abordarile care recomanda rezolvari de moment. Sa incep sa sar intr-un picior atunci cand trec printr-o stare proasta in speranta ca la scurt timp lacrimi de fericire imi vor curge siroi pe obraji, pentru mine este cel mult o iluzie de moment. Posibil ca unora sa le fie de bine dar ma indoiesc ca este o schimbare durabila pe termen lung. Daca ma simt rau prefer sa-mi traiesc perioada de „doliu” o vreme si mai apoi sa-i inteleg cauza. Asta functioneaza la mine.

Si ca o paranteza, este nejustificat ca atunci cand te afli intr-o situatie (fie relatie ori loc de munca etc.) in care te simti prost, sa ceri parerea celor din jur despre conditia ta sau despre cum te simti. Raspunsul este la tine, nu exista „simt gresit”! Ma simt bine sau nu, e simplu.

A fost un element  cheie care m-a facut sa ajung la aceasta concluzie si s-a intamplat atunci cand am realizat ca mintea nascoceste ganduri in mod neintrerupt si asta este rostul ei. Activitatea mintii nu inceteaza niciodata (ma rog, se opreste  la un moment dat doar ca atunci nu mai conteaza) si nici nu o putem opri in mod voluntar, decat cel mult pret de cateva secunde. Mintea este activa chiar si in timpul perioadei de meditatie a calugarilor budisti de exemplu, doar ca ei reusesc sa nu dea atentie gandurile care iau nastere: „sunt precum norii pe cer” dupa cum spun acestia, vin si se duc si tot asa in mod neincetat. Asa am priceput ca atunci cand spun „mintea mea” sau „gandurile mele” nu fac decat sa ma identific cu acest flux necontrolat de idei, ganduri ori sentimente care dau nastere unei cleveteli zgomotoase in care ma recunosc pe mine in mod eronat. Cearta din capul meu si cu mine sunt doua entitati diferite.

Ca atare, consider ca sunt doua directii in care pot fi activ in mod direct:

1) sa  invat sa fiu constient de gandurile care imi trec prin minte si, totodata, sa urmaresc sa nu ma las purtat de vartejul lor, iar intelepciunea budista este foarte darnica cu tehnicile de domesticire ale mintii de maimuta (monkey mind); cine vrea sa afle mai multe detalii in aceasta privinta poate citi cartea lui Yongey Mingyur Rinpoche si a lui Eric Swanson, Bucuria de a trai (Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2009).

2) sa diminuez prezenta gandurilor care ma fac sa ma simt neplacut iar aici sunt multe aspecte care pot fi imbunatatite: sa ma accept pe mine in mod neconditionat, sa nu mai fac judecati de valoare sau sa-i etichetez pe cei din jur, sa inteleg ca memoria si imaginatia sunt doua procese cognitive care nu au nici o treaba cu realitatea si multe, multe altele…

Nu stiu daca acest lucru se cheama dezvoltare personala sau daca trebuie sa poarte neaparat un nume, dar dl. prof. dr. Aurel Romila surprinde atat de bine esenta acestei stradanii: „Elixirul nu inseamna muzica usoara, fericire, te iubesc… ci o cantitate enorma de conexiuni, de efort… Exista o matematica a echilibrului, pe care trebuie s-o urmaresti cu perseverenta.”

Ce este de retinut din aceasta intamplare e faptul ca un simplu paravan a rezolvat problema desfasurarii unui concurs in conditii de impartialitate: comisia de examinare auzea doar ceea ce era de auzit si numai informatia necesara luarii unei decizii ajungea la urechile membrilor comisiei. Astfel, acest procedeu a formalizat procesul de auditie si a produs o adevarata revolutie in lumea muzicii clasice.

Imaginati-va cum ar fi stat lucrurile daca in locul respectivului paravan cineva ar fi sugerat implementarea unui program pe termen lung de includere a femeilor la locul de munca si care sa constientizeze despre discriminarea la care sunt supuse. Actiunea ar mai fi fost probabil insotita si de proteste ale Frontul Femeilor Libere din Munchen, plus diverse tips & tricks despre cum sa se promoveze mai bine pe piata muncii si nu numai. Si toate aceste initiative ar fi fost sprijinite de teancuri de documente si informatii care sa demonstreze rolul femeii in istorie si care sa arate ca lipsa egalitatii in drepturi este lipsita de etica. Plus o recomandare adresata dirijorului Sergiu Celibidache sa urmeze un program de combatere a discriminarii la locul de munca deoarece are o atitudine retrograda. Cat ar fi durat aceste discutii, ce suporturi financiare si materiale ar fi fost necesare si care ar fi fost rezultatele?

Ca atare, sta in puterea noastra daca alegem sa ne supunem unui dogmatism etic sau acordam mai multa incredere ratiunii pragmatice a experientei si actiunii. Deoarece am renuntat la caracterul absolut al poruncilor supreme, acum intoarcem spatele realitatii socio-umane si ne invartim in jurul drepturilor individuale. Asadar, prima varianta pune individul mai presus de orice si inseamna analiza, programe, proiecte pe termen lung, toate in numele autonomiei totale a individului si a valorilor fericirii personale. In spiritul noii credinte, intreaga complexitate a lumii moderne ar putea fi acum la indemana unor comitete de etica, asociatii, declaratii ideale sau adunari de intelepti. Cu toate astea, viata de zi cu zi a demonstrat ca acestei abordari ii lipseste capacitatea de rezolvare a problemelor in incercarea de a stopa degradarea calitatii vietii, marginalizarea sau conflictele de munca.

Sa nu mai vorbim de „cutezanta” indivizilor care, in numele dogmatismului etic si al fericirii personale, isi asuma libertatea reconsidereraii diverselor valori intr-o interpretare proprie si personala, desi in realitate urmaresc numai satisfacerea nevoilor unui ego narcisic. Asa ia nastere atitudinea acelora care in numele unui individualism iresponsabil se indeamna la actiune sub deviza „dupa noi, potopul” sau a celor care pur si simplu se simt coplesiti de multitudinea de valori cu care pot opera si raman blocati in inactiune precum iepurii suprinsi de farurile unei masini in mijlocul drumului, pe timp de noapte.

Solutia ar fi sa avem mai multa incredere in ratiunea pragmatica a experientei si actiunii care este mai putin constrangatoare si mai apta sa ne responsabilizeze. Dupa ani de experienta si actiune suntem in stare sa dobandim o judecata care sa ne ofere capacitatea potrivita sa reactionam rapid si instinctiv la provocarile vietii moderne. Avem nevoie de acest lucru si din alte motive. O data, ca numai facand si vazand putem intelege cum stau lucrurile in lume. In locul unor valori sterpe nascute din credinta eticii moderne si a greselii ca avem convingerea ca stim totul, ne putem alimenta constientul si inconstientul cu informatii nascute din lumea experientei. In al doilea rand, ce este bine pentru o persoana, nu inseamna ca este la fel de bine si pentru o alta. Este adevarat ca putem invata foarte mult si de la cei de dinaintea noastra, dar asa cum avem trasaturi comune unii cu ceilalti, la fel avem si particularitati care ne deosebesc, indiferent de valorile promovate. Parintii si invatatorii ne pot ajuta sa cunoastem lucruri care ne vor ghida in viata dar este de datoria noastra sa le individualizam in functie de necesitatile personale. In al treilea rand, oricat de mult am invata si am citi, oricat de multe sfaturi am vrea sa auzim, numai facand putem invata ce avem de invatat. De cate ori nu vi s-a intamplat sa va surprinda in mod neasteptat faptul ca faceti o activitate care nu va asteptati sa va placa sau viceversa ? Este doar un proces de autodescoperire.

Indiferent de cata credinta am avea in etica libertatilor individuale, numai daca inlocuim ideile unor valori sterpe cu idei nascute din experienta si actiune, putem rezolva problemele lumii moderne in care traim. Indrazneste sa puna cineva un paravan intre faruri si iepurele impietrit din mijlocul soselei?

Link

Deoarece nu sunt un suporter al abordarilor de tip „10 pasi pentru …” am sa va ofer cateva de idei cu caracter general si aplicabilitate directa in problematica schimbarii si a tranzitiei (fie in plan personal, fie profesional).

Timp, bani, energie. Ca regula de baza, nu initiati o schimbare in conditiile in care nu aveti timp, bani si nici energia necesara. Toate schimbarile profunde sunt dureroase si au o durata lunga de timp. De aceea este util sa va pregatiti din vreme si sa va faceti un plan. Revenind la exemplul cu renuntarea la fumat, mai bine te lasi de fumat in weekend sau vara, in concediu, decat sa faci lucrul asta la inceput de saptamana sau intr-o perioada stresanta. Pe scurt, nu incercati sa faceti mai mult decat puteti duce sau sunteti pregatiti.

Teoria „pasilor mici”. Mai toata lumea isi doreste sa obtina rezultate bune intr-un timp cat mai scurt, dar nu se poate. Asa cum suntem facuti sa rezistam in mod firesc schimbarii, tot asa suntem facuti sa ne schimbam intr-un mod constant, regulat si stabil. Intregul proces are loc in etape iar schimbarile sunt mici, insesizabile uneori. Din dorinta de confort si sentimentul de siguranta al reusitei avem tendinta sa ne propunem atingerea unor obiective inalte intr-un timp cat mai scurt, insa riscul esecului este ridicat. Chiar si facand pasi mici, sunt perioade in care orice ati face, veti avea sentimentul ca nu avansati. Nu-i nimic anormal, important este sa nu va descurajati.

Comportament nou. Urmariti sa adoptati un mod nou de a fi si comporta inca de la inceput, dar in limite acceptabile voua. Literatura de specialitate recomanda introspectia, dar este util ca aceasta activitate sa fie intarita si de o atitudine indreptata catre exterioar. Asa ca lasati planificarile minutioase deoparte si faceti si altceva. O strategie simpla si  confortabila pentru inceput, este sa schimbati pozitia unor lucruri prin casa (locul in care tineti sapunul si periuta de dinti la baie, ordinea hainelor in dulap s.a.). Aceste mutari va reamintesc de fiecare data ca sunteti pe un drum al schimbarii. In continuare, puteti alege sa va duceti la birou urmand un traseu diferit sau comandati ceva ce nu ati mai comandat niciodata pentru masa de pranz. In felul asta construiti mici oportunitati care sa va ajute sa va cunoasteti mai bine.

Sprijin. Chiar si schimbarile care au loc din initiativa proprie  va vor duce in no man’s land.  In consecinta, cereti ajutorul celor care va pot sprijini si incercati sa renuntati la unele indatoriri sau responsabilitati, acolo unde se poate. Acestea pot fi atat de natura financiara, cat si sociala, ca de pilda traditionala masa de pranz impreuna cu parintii, in fiecare zi de duminica. Faceti o intelegere cu cei implicati, si care sa dureze pana cand lucrurile vor reintra in normal, doar sa va definiti zonele de interes.  In plus, puteti stabili chiar voi niste momente de liniste si relaxare doar pentru persoana voastra, pe care sa le petreceti singuri: o plimbare de 30 min, de pilda.

Pauza. Spuneam mai devreme ca vor fi si momente in care, indiferent de ce veti face, veti simti ca stati pe loc. Sau mai rau, va veti simti blocat si lipsit de orice dorinta de a mai face ceva. Acum este vremea potrivita sa faceti un pas inapoi pentru o scurta perioada de timp sau incercati sa ceva nou (un drum undeva, un curs unde sa invatati abilitati noi) a.i. sa va detasati putin si sa rupeti starea in care ati intrat  Tranzitia nu este un proces linear si tentatia sa acceptati lucruri care va pot schimba situatia dintr-odata este mare. Daca o veti face, mai tarziu veti regreta. In cazul de fata, drumul complicat e mai sanatos pe termen lung.

Bilant. Perioada de tranzitie este un moment potrivit reevalurilor. Daca tot va aflati „intre lumi”, este util sa treceti in revista aspiratiile si obiectivele personale, chiar daca acest lucru ii afecteaza si pe altii, si sa vedeti daca ele mai raspund cerintelor voastre de acum sau viitoare. Important este ca acest inventar sa fie facut din punctul vostru de vedere si sa raspunda nevoilor voastre! Acest lucru va ajuta sa nu ramaneti agatat intr-o identitate care acum nu va mai este de folos, deschizand astfel usa unor posibilitati si identitati noi. Mai apoi nu aveti decat sa testati realitatea in directia nou aleasa. Asa puteti afla daca aceea va este destinatia potrivita si tot asa se nasc si momente de tip „aha!”.

Cerc social. Vechiul cerc social va poate trage inapoi sau prelungi perioada de tranzitie. Nu se intampla asa din rea vointa, dar  schimbarea voastra este o schimbare si pentru ceilalti, asa ca nu va asteptati sa gasiti ceea ce cautati acolo unde va aflati deja (vechiul cerc social). In schimb, puteti participa la diverse evenimente sau actiuni de voluntariat iar daca faceti acest lucru este util sa va si implicati, nu sa faceti doar act de prezenta. In felul asta aveti oportunitatea sa intalniti oameni de la care puteti invata si care sa fie modele de urmat pentru voi. Si un lucru foarte important, banii vin prin oameni!

Fara asteptari. O alta sugestie este sa nu va concentrati pe obtinerea de rezultate. Deoarece traim vremuri in care avem responsabilitati din ce in ce mai mari, avem tendinta sa facem tot ce putem si sa dam ce-i mai bun, pana intr-acolo incat sa influentam si sistemul, doar ca sa obtinem rezultatele dorite. Urmarirea controlului rezultatelor nu este o activitate benefica deoarece este imposibil sa controlezi totul. De aici pana la depresie ori disperare sau indepartarea semenilor nu-i decat un pas. In schimb, puteti alege sa dezvoltati activitati care nu va obliga la mari responsabilitati  si care isi au sursa in proiecte colaterale. Astfel de decizii nu va cer sa faceti promisiuni pe termen lung. Tot ce aveti de facut este sa va implicati cu maturitate. O astfel de strategie va ajuta sa identificati intr-un mod firesc si natural acele trasaturi proprii voua.

Daca renuntam la speranta falsa a unui adevar care ni se infatiseaza intr-un mod dramatic, perioada de tranzitie poate fi transformata intr-un intrument util de invatare activa pentru adulti, astfel incat sa avem parte de unele dintre cele mai placute transformari si progrese. Iar asta in pofida unor psihologi care cred ca „raul este facut” inca din copilarie.

Aici poti citi In tranzitie – partea intai.

Desi este contrazisa in mod frecvent de realitatea sociala, prima constructie este o cerinta imperativa a unei abordari irationale de genul „toata lumea trebuie sa se poarte bine cu mine”, de parca singura preocupare a lumii este bunastarea noastra sufleteasca si nimic altceva. La polul opus se afla cei pentru care lipsa increderii este singura incredere, dezamagitii eterni, aceia care au renuntat la orice credinta. Intre cele doua gasim o abordare rationala si asumata care are capacitatea sa judece si sa faca diferenta dintre „bine” si „rau”, arborand steagul sacrificiului suprem pentru meritul catorva: stiu ca voi fi dezamagit iar increderea-mi va fi pervertita si tavalita in tarana precum prea frumoasa si prea cinstita Viridiana, dar aleg in mod constient si rational acest lucru pentru aceia care sunt vrednici de increderea mea.

Toate „solutiile” de mai sus au un element comun: in fiecare dintre ele exista un eu vs. ceilalti, ego vs. restul lumii. Astfel, in loc sa ne gasim rostul si linistea, ne aflam intr-un dialog continuu, intr-o stare permanenta de relationare si feedback cu ceilalti. Acest lucru duce la un comportament construit pe sistemul reward/punishment, dupa fapta si rasplata: te porti frumos cu mine, ma port si eu frumos cu tine. In realitate, sub masca unei conduite juste, pusa in slujba unor valori inalte, nu este decat un ego prapadit, un Gollum al sinelui aflat intr-o nevoie permanenta si nesfarsita de conflict si recunoastere. Totodata uitam un lucru esential, respectiv ca nu suntem doar ego, ci si ceilalti. Si noi, la randul nostru, facem parte in mod neintrerupt din multimea celorlalti. Si asa cum ne grabim sa judecam desertaciunea sau viclenia celor din jur, la fel fac si ei cu noi!

Cum ar fi daca in locul acestei relatii ne-am concentra mai degraba doar pe relatia „eu cu mine” si in loc sa avem asteptari de la ceilalti, am avea asteptari doar de la noi? Adica sa am incredere in mine si sa nu ma dezamagesc facandu-i pe ceilalti sa se simta neplacut si sa nu-i judec, sa iubesc fara sa cer nimic in schimb deoarece am incredere in mine ca, indiferent de cum se va termina, nu am sa sufar. Sa fiu in stare sa ajut atunci cand mi se cere ajutorul si pot sa o fac, sa am incredere in mine ca imi pot respecta cuvantul dat, ca pot raspunde la un email sau ca pot sa salut, ca ma tin de cuvant, ca nu ma supar cand cineva nu-mi satisface dorintele sau cand lucrurile nu se intampla asa cum vreau eu. Sa am incredere in mine ca nu ma dezamagesc, ca nu sunt nici bun, nici rau, nici perfect, nici imperfect, sunt numai un simplu om iar asta ma face uman.

In felul asta nu vor mai fi oameni care sa ne dezamageasca pentru ca, in realitate, se dezamagesc doar pe ei!

Deoarece nu exista o distinctie clara intre inceput si sfarsit, tranzitia este un interval de timp in care „paradigmele” se suprapun,  granitele nu sunt bine delimitate iar situatia nu este nici laie, nici balaie. Este no man’s land. Este o perioada conflictuala intre vechi si nou, dar este si o vreme a posibilitatilor. Fiind o chestiune interna, este si principalul motiv pentru care orice schimbare profunda este dureroasa, cere timp si efort, fie ca este vorba de o schimbare la nivel personal ori intr-un context organizational (care in ultima instanta este tot o schimbare la nivel personal deoarece organizatiile exista prin prisma relatiilor unor indivizi cu alti indivizi, si ei sunt aceia care se schimba, nu organizatia).

Am sa trec in revista cateva directii care ne-ar putea fi de ajutor intr-o astfel de perioada. In primul rand trebuie sa identificam bine ce anume ia sfarsit si ce pierdem. DE exemplu, pentru cineva care ar vrea sa renunte la fumat, ar insemna probabil pierderea unor ocazii de liniste si relaxare, precum timpul petrecut la cafeaua de dimineata sau small talkul la o tigare impreuna cu colegii etc. Toate aceste pierderi provoaca durere pentru ca ele au o influenta directa asupra felului in care ne simtim si sunt parte din noi. La fel si atunci cand in urma unui feedback negativ suntem nevoiti sa renuntam la o promovare, sa ne schimbam serviciul ori sa ne dam demisia. Dincolo de aspectele materiale, sunt si pierderi de status social si profesional sau planuri de viitor care acum nu mai sunt posibile. Ele vor fi cauza depresiei noastre de mai tarziu pentru ca, dupa cum bine stiti, orice persoana vrea  sa obtina placere si sa evite durerea. Si de aici si rezistenta la schimbare. Transformarile profunde conduc la pierderi al caror pattern sentimental a capatat chiar si un model teoretic (cele 5 etape ale durerii), autorii acestuia fiind Elisabeth Kübler-Ross si David Kessler. Conform acestora, pierderea conduce la sentimente de negare, furie, negociere, depresie si, intr-un final, acceptanta. Acestea nu ar trebui gandite ca avand o evolutie precisa si lineara, deoarece asa cum fiecare viata are particularitatile ei, la fel stau lucrurile si in privinta pagubelor. Este mai degraba un cadru de lucru care ne ajuta sa intelegem ce se intampla in anumite momente din viata.

Identificarea pierderilor ne-ar ajuta sa constatam care sunt zonele sensibile si cauzatoarea de sentimente neplacute a.i. sa putem stabili directii de lucru. De asemenea, exista riscul ca pagubele aduse de schimbare sa se suprapuna unor rani mai vechi care au ramaas inca deschise, amplificand astfel sentimentele de spaima si depresie.  Tot acum este un moment bun sa separam ce este pierdut de ce are continuitate, deoarece nu totul este dus in intregime. Asta se intampla numai o singura data in viata. Este adevarat ca o schimbare profunda inseamna si pierderi pe masura, dar oricat de insemnate ar fi acestea, exista elemente care-si pastreaza continuitatea si ele sunt acelea care ne ajuta sa ne pastram energia si sa ne remontam atunci cand avem nevoie: o relatie de cuplu poate inceta oricand, dar prieteni si hobbyuri avem in continuare. In concluzie, imediat ce o schimbare s-a produs, identificam ce pierdem si ce s-a pastrat, si urmarim sa intelegem daca pierderile prezente rezoneaza cu altele mai vechi.

Inarmati cu rezultatele acestei investigatii, ne pregatim sa intram in tranzitie, despre care trebuie sa stim un lucru foarte important inca de la bun inceput: nu este niodata un drum drept de la A la B. Este o vreme a suisurilor si coborasurilor, este o cale intortocheata in care ceea ce ieri parea ca fiind minunat, astazi este total lipsit de utilitate. Este o perioada confuza dominata de un eu nedefinit: uneori avem impresia ca ne-am gasit directia ca in momentul imediat urmator sa simtim ca ne fuge pamantul de sub picioare.  Este o stare care ne face sa-i privim pe cei din jur ca fiind capabili de lucruri care noua ne par atat de indepartate, pana intr-acolo incat uneori avem sentimentul ca am pierdut total contactul cu realitatea. Este o perioda greu de pus in cuvinte deoarece fiecare o resimte in felul propriu si o considera ca fiind „anormala”. In realitate, este firesc si natural sa ne simtim asa.

Un alt lucru important de stiut este ca tranzitiile majore din viata iau timp: de exemplu, o schimbare semnificativa de cariera poate dura cativa ani deoarece punctele cheie de transformare nu iau nastere de la bun inceput (nici nu au cum). De asemenea, nu exista un moment dramatic care sa apara brusc in noapte sau peste zi si care sa grabeasca procesul. In realitate, acel moment dramatic este suma evenimentelor care s-au intamplat de-a lungul perioadei de tranzitie si a reexaminarilor si revizuirilor permanennte pe care le facem ca raspuns la experientele pe care le avem si prin care trecem.

Aici se incheie prima parte a articolului despre tranzitie. Partea a doua va cuprinde si alte sugestii si modalitati practice de administrare a acestei perioade.

S-ar putea sa te mai intereseze sa citesti Rezist, deci ma schimb si Paradigme si emotii.

In continuare, In tranzitie – partea a doua.

Acolo am afirmat ca oamenii se opun schimbarii in mod natural si ca in miezul acestei atitudini de impotrivire se afla emotiile, mai precis frica, teama de pierdere. Am sa detaliez acest aspect raspunzand comentariului urmator: „…un alt motiv pentru rezistenta la schimbare este beneficiul secundar sau placerea pe termen scurt. De exemplu: imi urasc jobul, dar macar am un salariu mare; nu-mi place ca m-am ingrasat, dar dulciurile ma fac sa ma simt atat de bine; nu mai sunt fericita cu sotul, dar imi convine statutul social etc. Pana cand omul nu e dispus sa sacrifice placerea sau beneficiul pe termen scurt in favoarea celui pe termen lung, va continua sa se complaca in situatia pe care o uraste… atat de tare”. Exemplele de mai sus sustin parerea de origine budista ca oamenii vor sa fie fericiti si sa evite suferinta sau sa obtina placere si sa evite durerea, cum ar spune  Tony Robbins. Ambele afirmatii exprima in esenta acelasi lucru.

Asadar, daca in spatele rezistentei la schimbare se afla emotiile iar in miezul acestora este  teama de pierdere,  inseamna ca aceasta din urma cauzeaza suferinta (univers controlat de cauzalitate): imi urasc jobul, dar daca mi-l schimb nu voi mai avea la fel de multi bani (suferinta), m-am ingrasat si ar trebui sa evit sa mananc dulciuri, dar dieta inseamna restrictii, dorinte nesatisfacute (suferinta), sunt intr-o casnicie lipsita de sentimente dar daca ne despartim raman singur(a) (suferinta).  Astfel, nevoia de a evita durerea creata de pierdere este un motivator mai puternic si mai intens in comparatie cu obtinerea fericirii sau a placerii pe termen lung. Iar dulciurile sunt numai la doi pasi! Dupa cum vedem, fiecare posibila schimbare este insotita de anumite asocieri pe care le facem la nivel mental si nasc in noi emotii care ne fac sa ne simtim bine sau mai putin bine.  La baza acestor asocieri se afla afla valorile si credintele in temeiul carora construim realitatea care ne inconjoara. Mai potrivita ar fi ideea formarii unei realitati in armonie cu credintele noastre. Aceste credinte sunt variate, rationale sau irationale, cum ar fi de pilda cele identificate de  Albert Ellis (1913 – 2007) si despre care am mai scris aici. Astfel, unul din exemplele de mai sus s-ar traduce in felul urmator:  „Trebuie neaparat sa am succes in viata iar daca imi parasesc jobul si nu mai fac la fel de multi bani inseamna ca sunt un om de nimic!” Este o ilustrare a felului in care unele convingeeri ne pot bloca uneori, in loc sa na ajute sa crestem, sa evoluam. Doua dintre lucrarile lui Albert Ellis au fost traduse si in limba romana: Terapia comportamentului emotiv-rational (Editura Antet, 2006) si Ghid pentru o viata rationala (Editura RTS, Cluj Napoca, 2007). Sunt utile nu doar din perspectiva informatiilor oferite, cat si din prisma solutiilor pe care le puteti gasi acolo.

Ca o scurta recapitulare: pe de o parte se afla individul cu credintele sau paradigmele lui despre lume (paradigma vine din grecescul paradeigma si inseamna model, sablon) iar de partea cealalta se afla nevoia lui de schimbare sau orientare in perioada de tranzitie (acolo unde schimbarea deja a avut loc).  Ca sa putem merge mai departe avem nevoie sa facem ceea ce Thomas Kuhn (1922 – 1996) numeste„schimbare de paradigma”, cum a fost de exemplu in stiinta inlocuirea credintei ca pamantul se afla in centrul universului cu aceea ca soarele este de fapt steaua in jurul careia se invarte pamantul. Pentru o si mai buna exemplificare, am sa va rog sa priviti desenul de mai jos: in functie de perspectiva din care priviti, puteti vedea fie o tanara, fie o batrana (in prima figura), fie o rata, fie un iepure (in cea de a doua figura).

Schimbarile de paradigma au cateva caracteristici, fie ca e vorba de stiinta, fie viata personala: 1) ca o schimbare sa se produca, ceva trebuie pus in loc, doar ca aceasta substituire nu poate fi facuta brusc si in totalitate inca de la bun inceput (sunt perioade de suprapunere), 2) schimbarile de paradigma se petrec oricum (totul se schimba) si, dupa cum probabil ca stiti deja, 3) cer timp si efort.

Fiecare dintre noi are propriul lui model de viata, in functie de cum a fost crescut si invatat, de experientele pe care le-a avut. Recomandarea mea este sa va acceptati asa cum sunteti, fara sa va blamati, invinovatiti ori sa sa-i judecati pe cei care v-au crescut. Au facut-o asa cum au stiut si au crezut ei ca este mai bine.  Urmand spusele intelepciunii budiste, daca o sageata te raneste in umar, nu ajuta prea mult sa afli directia din care a venit, sa studiezi din ce lemn este facuta sageata sau metalul din varf. Tratarea ranii ar fi o abordare mai utila. Altfel spus, nu conteaza ce s-a facut din noi, important este ce facem din ceea ce s-a facut din noi.

Intorcandu-ne acum la ce am discutat in articolul despre mecanica cuantica si impermanenta, am spus acolo ca intr-un univers controlat de cauzalitate, schimbarea este compusa din unitati de schimbare care se cheama evenimente si care poarta cu ele biti de informatie pe care o aduc din trecut  si o duc mai departe, in viitor. Ca atare, felul in care noi modelam acum aceste unitati de schimbare vor da forma  viitorului nostru sablon despre lume. Acesta este de altfel si adevarul profund din spusele lui Mahatma Gandhi: “You must be the change you want to see in the world.”  

Convingerea preluata din trecut si perpetuata de-a lungul timpului, ca putem controla lumea dupa pofta inimii, este principala cauza a sentimentului de frica, sursa majora a nefericirii noastre.

Daca in prezentul articol am subliniat numai cateva elemente cheie ale procesului de schimbare, subiectul urmatorului va fi perioada de tranzitie.

In continuarea acestui articol va recomand sa cititi In tranzitie (partea intai si partea a doua).

P.S. De cele mai multe ori aceste credinte sunt extrem de subtile si, asa cum o spun de fiecare data, in clipa in care simtiti ca lucrururile va scapa de sub control si nu le mai puteti administra, sfatul meu este sa cautati ajutor specializat.

In primul rand, suntem cu totii de acord ca schimbarea face parte din viata noastra sau ca „nimic nu este permanent in afara de schimbare” asa cum o spune foarte bine Heraclit. Mai mult, ritmul schimbarilor la nivel global este din ce in ce mai alert: in comunicare de pilda, daca 1974 este anul cand cuvantul „internet” a fost folosit pentru prima data, astazi – adica in mai putin de 40 de ani - numarul utilizatorilor de internet este de aproape 2.1 miliarde (cf. Internet World Stats). In concluzie, presiunea impusa de progres este mare si nici nu va scadea in viitorul apropiat, ba dimpotriva. In aceste conditii mi se pare util, ca oameni, sa intelegem ce inseamna schimbarea – fie ea in plan personal, fie in plan organizational – si ce implica. Voi incepe cu o precizare care sa clarifice diferenta dintre „schimbare” si „tranzitie”: primul concept numeste ceea ce deja s-a intamplat, si este un eveniment cu o durata relativ scurta de timp (te-a parasit iubita/sotia sau ai primit un feedback negativ la munca), in timp ce al doilea semnifica o etapa de reorientare necesara ca forma de raspuns unei schimbari si are o durata mai lunga de timp.

Cu totii stim ca schimbarea este un proces dificil si solicitant si se intampla asa pentru ca oamenii sunt facuti sa reziste schimbarii. Atunci cand ei invata sa faca un lucru tind sa pastreze in continuare ceea ce stiu deoarece functioneaza si le este confortabil. Poate de aici si expresia  „never touch a running system”.  Asa se construiesc obisnuinte si modele de comportament. Ca atare, orice persoana este rezistenta la schimbare, fie ca este vorba de un mediu organizational, fie personal. Exista variatii in privinta felului in care ne raportam si reactionam la schimbare, dar nu se pune problema ca un individ sa nu simta rezistenta atunci cand ceva se modifica in viata lui.  Asadar, este o manifestare naturala si fireasca.

Important de inteles in acest punct este faptul ca in miezul acestei impotriviri se afla emotiile. Nu este vorba de rea vointa, incapatanare, rautate, prostie sau orice altceva asa cum in mod gresit ne-am grabi sa judecam uneori. Este vorba de o emotie puternica si intensa care sta la baza multora dintre comportamentele noastre: frica, teama de a pierde ceva. Comportamentul de rezistenta este o forma de expresie a acestui sentiment. Cand lucruri se schimba in viata noastra ne este frica de ce poate urma: pierderea job-ului sau a statusului social, scaderea veniturilor, spulberarea unor planuri sau vise, lipsa sigurantei ori a controlului si multe, multe altele.  Sunt lucruri cu care ne confruntam oricum in viata de zi cu zi, dar si mai mult atunci cand avem de-a face cu o schimbare. Si odata ce aceste sentimente exista, inseamna ca pierderile sunt reale, chiar daca nu s-au  intamplat, noi le simtim ca fiind obiective.  Acest  lucru face ca perioada de tranzitie sa fie si mai dificila. Motivul pentru care avem acest sentiment este ca orice persoana  vrea sa fie fericita si sa evite suferinta sau altfel spus, vrea sa obtina placere si sa evite durerea (durerea cauzata de o pierdere in cazul de fata). Astfel, in mod paradoxal, nevoia sa evitam suferinta, ne motiveaza sa fim mai degraba rezistenti la schimbare, decat sa ne schimbam.

Neintelegerea acestor mecanisme emotionale duce la un dialog nepotrivit cum ar fi de exemplu atunci cand un manager sau un autor de literatura motivationala ne ia la rost ca nu iesim din zona de confort si ca nu avem curaj sa ne infruntam si depasim teama. De nenumarate ori astfel de discursuri abunda in intrebari de genul „pana cand, cat timp, ce esti dispus sa faci, tu ce-ai facut azi?” s.a.m.d. Si ca dovada ca ai curaj si iesi din zona de confort, cumpara si o carte cu 400 de sfaturi! Eu recunosc, azi la pranz, m-am simti confortabil cand am baut un pahar de vin…

Prima tendinta cand vedem pe cineva care rezista unei schimbari este sa-i explicam de ce este util sa se schimbe si sa-i aducem argumente si motive logice pentru care este bine sa o faca. Nu doar ca aceasta abordare nu da rezultate, ba dimpotriva, mai mult pune presiune si sporeste impotrivirea. Asa cum am spus mai sus, rezistenta la schimbare este un mecanism profund in spatele caruia se afla emotii. Este evident ca un discurs logic si rational nu are nici o sansa de reusita deoarece schimbul de pareri nu se suprapune plecand de la o baza divergenta (rational/emotional).  Peter Block (consultant in dezvoltarea organizatiilor) ne recomanda, ca strategie de baza, sa evitam o confrunate directa si sa-i ajutam pe cei care se impotrivesc, sa faca in asa fel incat sentimentul de rezistenta sa dispara de la sine. „Emotiile (feelings) trec si se schimba atunci cand sunt exprimate in mod direct” spune el, incurajandu-ne sa avem un dialog autentic in care exprimam cu ajutorul cuvintelor ceea ce simtim. Cu siguranta ca nu este usor pentru inceput, dar este un comportament pe care il putem incuraja si care, de-a lungul timpului, poate deveni o obisnuinta. Si nu doar atat, dar atunci cand suntem autentici fata de ceea ce simtim reusim sa ajungem la miezul problemei, crescand astfel sansele unei solutionari intr-o maniera sanatoasa.

Desi in trecut „cuget, deci exist” parea a fi expresia dominanta a actiunilor si deciziilor noastre, iata ca abordarea „simt, deci exist” se face din ce in ce mai simtita. Iar daca rezistenta la schimbare era pana mai ieri de condamnat, prezenta acesteie este mai umana decat lipsa ei.

P.S. In perioada urmatoare vor urma si alte expuneri scrise al caror principal subiect vor fi schimbarea si tranzitia.

In continuarea acestui articol puteti citi Paradigme si emotii, urmat de In tranzitie.