Paravanul dintre etica si actiune

Paravanul dintre etica si actiune

Feb 15
Paravanul dintre etica si actiune

Malcolm Gladwell povesteste in Blink (Ed. Publica, Bucuresti, 2011) urmatoarea intamplare: era in 1980 cand Abbie Conant, dupa ce aplicase la diverse orchestre din Europa pentru un post vacant de trombon principal, primeste o invitatie la un concurs din partea Orchestrei Filarmonice din Munchen. Solicitarea era adresata lui „Herr Abbie Conant”. Concursul s-a tinut pe data de 19 iunie 1980 si deoarece printre candidati se afla si fiul unui muzician dintr-o alta orchestra din Munchen, examinatorii au decis ca auditia sa se tina in spatele unui paravan. In acest fel nu puteau identifica persoana care interpreteaza. In total erau 33 de concurenti iar Abbie Conant avea numarul 16. La finalul auditiei comitetul a decis ca cea mai buna interpretare la trombon apartine numarului 16 si au rugat candidatul sa se faca vazut de dupa paravan. La vederea unei femei au amutit cu totii deoarece se asteptau sa aiba in fata ochilor un Herr Conant si nicidecum o Frau Conant. Mai apoi povestea s-a transformat intr-un caz celebru de discriminare sexuala din care face parte si faimosul dirijor de origine romana, Sergiu Celibidache. El considera ca o femeie nu poate canta la trombon deoarece acesta este un instrument masculin. Si nu era singurul, aceasta fiind o credinta dominanta la acea vreme.

Ce este de retinut din aceasta intamplare e faptul ca un simplu paravan a rezolvat problema desfasurarii unui concurs in conditii de impartialitate: comisia de examinare auzea doar ceea ce era de auzit si numai informatia necesara luarii unei decizii ajungea la urechile membrilor comisiei. Astfel, acest procedeu a formalizat procesul de auditie si a produs o adevarata revolutie in lumea muzicii clasice.

Imaginati-va cum ar fi stat lucrurile daca in locul respectivului paravan cineva ar fi sugerat implementarea unui program pe termen lung de includere a femeilor la locul de munca si care sa constientizeze despre discriminarea la care sunt supuse. Actiunea ar mai fi fost probabil insotita si de proteste ale Frontul Femeilor Libere din Munchen, plus diverse tips & tricks despre cum sa se promoveze mai bine pe piata muncii si nu numai. Si toate aceste initiative ar fi fost sprijinite de teancuri de documente si informatii care sa demonstreze rolul femeii in istorie si care sa arate ca lipsa egalitatii in drepturi este lipsita de etica. Plus o recomandare adresata dirijorului Sergiu Celibidache sa urmeze un program de combatere a discriminarii la locul de munca deoarece are o atitudine retrograda. Cat ar fi durat aceste discutii, ce suporturi financiare si materiale ar fi fost necesare si care ar fi fost rezultatele?

Ca atare, sta in puterea noastra daca alegem sa ne supunem unui dogmatism etic sau acordam mai multa incredere ratiunii pragmatice a experientei si actiunii. Deoarece am renuntat la caracterul absolut al poruncilor supreme, acum intoarcem spatele realitatii socio-umane si ne invartim in jurul drepturilor individuale. Asadar, prima varianta pune individul mai presus de orice si inseamna analiza, programe, proiecte pe termen lung, toate in numele autonomiei totale a individului si a valorilor fericirii personale. In spiritul noii credinte, intreaga complexitate a lumii moderne ar putea fi acum la indemana unor comitete de etica, asociatii, declaratii ideale sau adunari de intelepti. Cu toate astea, viata de zi cu zi a demonstrat ca acestei abordari ii lipseste capacitatea de rezolvare a problemelor in incercarea de a stopa degradarea calitatii vietii, marginalizarea sau conflictele de munca.

Sa nu mai vorbim de „cutezanta” indivizilor care, in numele dogmatismului etic si al fericirii personale, isi asuma libertatea reconsidereraii diverselor valori intr-o interpretare proprie si personala, desi in realitate urmaresc numai satisfacerea nevoilor unui ego narcisic. Asa ia nastere atitudinea acelora care in numele unui individualism iresponsabil se indeamna la actiune sub deviza „dupa noi, potopul” sau a celor care pur si simplu se simt coplesiti de multitudinea de valori cu care pot opera si raman blocati in inactiune precum iepurii suprinsi de farurile unei masini in mijlocul drumului, pe timp de noapte.

Solutia ar fi sa avem mai multa incredere in ratiunea pragmatica a experientei si actiunii care este mai putin constrangatoare si mai apta sa ne responsabilizeze. Dupa ani de experienta si actiune suntem in stare sa dobandim o judecata care sa ne ofere capacitatea potrivita sa reactionam rapid si instinctiv la provocarile vietii moderne. Avem nevoie de acest lucru si din alte motive. O data, ca numai facand si vazand putem intelege cum stau lucrurile in lume. In locul unor valori sterpe nascute din credinta eticii moderne si a greselii ca avem convingerea ca stim totul, ne putem alimenta constientul si inconstientul cu informatii nascute din lumea experientei. In al doilea rand, ce este bine pentru o persoana, nu inseamna ca este la fel de bine si pentru o alta. Este adevarat ca putem invata foarte mult si de la cei de dinaintea noastra, dar asa cum avem trasaturi comune unii cu ceilalti, la fel avem si particularitati care ne deosebesc, indiferent de valorile promovate. Parintii si invatatorii ne pot ajuta sa cunoastem lucruri care ne vor ghida in viata dar este de datoria noastra sa le individualizam in functie de necesitatile personale. In al treilea rand, oricat de mult am invata si am citi, oricat de multe sfaturi am vrea sa auzim, numai facand putem invata ce avem de invatat. De cate ori nu vi s-a intamplat sa va surprinda in mod neasteptat faptul ca faceti o activitate care nu va asteptati sa va placa sau viceversa ? Este doar un proces de autodescoperire.

Indiferent de cata credinta am avea in etica libertatilor individuale, numai daca inlocuim ideile unor valori sterpe cu idei nascute din experienta si actiune, putem rezolva problemele lumii moderne in care traim. Indrazneste sa puna cineva un paravan intre faruri si iepurele impietrit din mijlocul soselei?

  Foto: Lucian Chipuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge