Emotia cunoasterii de sine

Emotia cunoasterii de sine

Dec 13
Emotia cunoasterii de sine

“The doors we open and close each day decide the lives we live.”

Flora Whittemore

Am citit de curand un articol care facea o scurta trecere in revista a regretelor pe care le au oamenii atunci cand sunt la un pas de intalnirea cu Marele Granicer. Printre acestea s-ar afla parerea de rau ca nu au avut curajul sa duca o viata asa cum si-au dorit, ca nu au ales sa traiasca fericiti sau ca au preferat sa munceasca din greu in loc sa-si petreaca timpul cu cei dragi.

Mesajul din spatele acestor remuscari este ca adeseori in viata oamenii accepta mai degraba ce li se impune din afara, renuntand sa traiasca asa cum simt ori cum si-ar dori sau facand alegeri pe care mai apoi le regreta. Motivele pentru care se intampla asa sunt numeroase si atat printre specialisti, cat si printre profani, exista credinta ca „raul este deja facut” inca din copilarie. Dar cum scopul acestui articol este mai degraba sa sugereze o solutie, am convingerea sa afirm ca un individ cu vointa este capabil de progrese si schimbari semnificative de-a lungul intregii vieti. Jonathan Swift spunea ca „in ultima parte a vietii nu facem decat sa ne vindecam de toate nebuniile, prejudecatile si falsele convingeri pe care le-am adunat in prima parte.” Astfel, invatarea activa este o alternativa utila care sa-i sprijine pe oameni in dezvoltarea unei vieti echilibrate. Ca acest lucru sa se intample, sunt necesari cativa pasi unul dintre ei fiind cunoasterea de sine. Mai sunt de dorit atat o atitudine activa, cat si stabilirea unei directii ori viziuni, dar despre asta vom discuta intr-un viitor articol.

In randurile urmatoare am sa descriu care ar fi avantajele cunoasterii de sine si cum te poate ajuta pe viitor. Ca aceasta activitate sa se intample, este necesara luarea unei decizii, este necesar sa vrei sa te cunosti pe tine. Chiar si manat de disperare, este o decizie care cere curaj pentru ca renunti la confortul unei vieti „sigure” si faci un pas in necunoscut, dupa care esti nevoit sa mergi mai departe in pofida suferintei. Astfel, vei ajunge sa te cunosti asa cum esti, cu „lucruri rele” cat si cu „lucruri bune”, si unele, si altele fiind neasteptate de cele mai multe ori.  Vei realiza de asemenea ca unele pot fi schimbate, in timp ce cu altele vei fi nevoit sa traiesti si sa le administrezi de-a lungul intregii vieti.

Cunoasterea de sine nu te face mai fericit, dar te face mai competent. Odata ce incepi sa parcurgi acest drum vei vedea ca in continuare exista probleme care-ti dau de gandit numai ca natura acestora este diferita in comparatie cu natura celor de inceput. Cu toate astea, acum exista o pace a mintii cand iti dai seama ca de aceasta data esti preocupat de probleme mai mari si nu mai cazi sub influenta celor marunte. Este posibil sa descoperi ca nu mai ai nimic in comun cu oameni pe care ii cunosti de mult timp, fie ca sunt prieteni ori parteneri de viata, si sa fii nevoit sa renunti la unii dintre ei sau chiar sa-ti schimbi cercul de prieteni. Alteori este posibil sa afli ca schimbari profunde din punct de vedere profesional ti-ar fi de mare folos. Ca sa faci acest salt intr-o lume necunoscuta si imprevizibila este nevoie sa-ti infrangi frica si sa fii pregatit sa suferi, dar este un pas catre maturitate si cultivarea unori noi competente.

Autocunoasterea mai inseamna inca un lucru: acceptare neconditionata de sine si mai apoi acceptarea neconditionata a altora. Cunoscandu-te, ajungi sa te accepti in mod neconditionat numai pentru ca existi si esti om, si este un prim pas catre dezvoltarea unor sentimente superioare de dragoste si compasiune fata de tine si fata de cei din jurul tau. Numai asa realizezi ca oamenii sunt unici dar si asemanatori in acelasi timp si iti dai seama ca sunt valorosi numai pentru ca sunt oameni, la fel ca tine. Atunci cand ai facut acesti pasi reusesti sa intelegi ca nu esti cu nimic mai superior ori deosebit fata de ceilalti, indiferent de culoarea pielii, a ochilor, sex ori religie.

Sa vrei sa te cunosti pe tine este un inceput al unei calatorii care tine cat o viata de om. Pentru unii poate fi mai greu, pentru altii mai usor, doar ca in ambele situatii este nevoie de vointa si efort constant. Sa nu-ti imaginezi ca un singur pas este indeajuns. De-a lungul timpului va deveni un mod de viata astfel incat acel „vreau sa”, declarat poate int-un moment de disperare,  se va transforma cu timpul intr-un „vreau sa” permanent care apare in mod firesc si natural; uneori avand rol in stabilirea directiei generale iar alteori doar din nevoia unor mici ajustari.

Ideal, opinia mea, ar fi ca acest proces de autocunoastere sa se desfasoare cu ajutor specializat sub forma consilierii personale (terapie, coaching etc.). O simpla cautare pe internet va poate oferi destul de multe informatii in privinta asta. Oricum, important este sa intalniti o persoana cu care sa va intelegeti si va simtiti bine. Pentru inceput, lasati deoparte cartile sau site-urile de self-help. Riscul sa o apucati pe un drum gresit este ridicat si nu veti face decat sa pierdeti timp si bani si sa sporiti numarul regretelor pe care le veti avea mai tarziu. Celor care din diverse motive prefera alte metode de autocunoatere, le recomand sa fie selectivi si sa le evite in totalitate pe acelea care promit rezultate imediate.

  Foto: Lucian Chipuc

2 comentarii

  1. Pot sa confirm din propria experienta ca, in momentul cand iei o decizie radicala, vei vedea si cine tine cu adevarat la tine si iti e prieten. Cand am facut in viata mea o schimbare care unora li s-a parut ciudata sau nebuneasca, am avut parte de multe surprize neplacute, in sensul ca multi oameni apropiati fie au disparut de tot din viata mea, fie au decis brusc, de exemplu, ca e suficient sa-mi dea un sms de ziua mea si nu mai e cazul sa ma sune. La inceput m-am simtit ranita, dar apoi mi-am dat seama ca e foarte bine asa, am facut un fel de curatenie generala. Si, in compensare, am intalnit o gramada de alti oameni misto, iar cu unii m-am imprietenit foarte repede. In consecinta, tot raul spre bine. :)

  2. Da, este firesc ca o schimbare profunda sa duca si alte modificari. Stii bine ce poate face un simplu fluture… :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge